Articolul 67. Intervenientul accesoriu (intervenientul care nu formulează pretenții proprii asupra obiectului litigiului)
Persoana interesată într-un proces pornit între alte persoane poate interveni în el alături de reclamant sau de pârât până la închiderea dezbaterilor judiciare în prima instanță sau instanța de apel dacă hotărârea ori decizia pronunțată ar putea să influențeze drepturile sau obligațiile lui față de una din părți.
Pentru a interveni în proces, intervenientul depune o cerere în care demonstrează interesul intervenției, menționând cărei părți se va alătura. Copia de pe cerere se înmânează ambelor părți.
Intervenientul accesoriu poate fi introdus în proces și la cererea uneia dintre părți sau din oficiul instanței.
– abrogat.
Încheierea judecătorească privind respingerea cererii de introducere în proces a intervenientului accesoriu poate fi atacată odată cu atacarea fondului cauzei de către participanții la proces.