Articolul 158. Raportul de expertiză
Raportul de expertiză se elaborează în scris.
Raportul de expertiză se depune în instanță judecătorească cu cel puțin 5 zile înainte de data ședinței de judecată.
Raportul de expertiză va cuprinde descrierea amplă a investigațiilor și concluziile pe marginea lor, răspunsul la întrebările instanței judecătorești. În cazul în care constată, pe parcursul efectuării expertizei, existența unor circumstanțe importante pentru soluționarea cauzei referitor la care nu i s-au pus întrebări, expertul este în drept să includă în raport deducțiile sale asupra lor.
Raportul de expertiză este examinat în ședință de judecată și evaluat în ansamblu cu celelalte probe.
Părțile și alți participanți la proces sunt în drept să obiecteze împotriva raportului de expertiză și împotriva altor probleme ce țin de acesta.
Raportul de expertiză nu este obligatoriu pentru instanța judecătorească și se apreciază conform art. 130. Respingerea lui însă trebuie să fie motivată.