↗ legis.md

Articolul 23. Caracterul public al dezbaterilor judiciare

(1)

În toate instanțele, ședințele de judecată sunt publice. În ședința de judecată nu se admit minorii de până la vârsta de 16 ani dacă nu sunt citați în calitate de participant la proces sau de martor.

(2)

Pot avea loc ședințe închise numai în scopul asigurării confidențialității informației ce constituie secret de stat, secret comercial ori a unei alte informații a cărei divulgare este interzisă prin lege.

(3)

Instanța de judecată va dispune judecarea cauzei în ședință secretă pentru a preveni divulgarea unor informații care se referă la aspectele intime ale vieții, care lezează onoarea, demnitatea sau reputația profesională ori la alte circumstanțe care ar putea prejudicia interesele participanților la proces, ordinea publică sau moralitatea.

(4)

Ședința poate fi declarată secretă pentru întregul proces sau numai pentru efectuarea unor anumite acte procedurale.

(5)

Privitor la examinarea cauzei în ședință secretă, instanța judecătorească emite o încheiere motivată.

(6)

Ședința secretă se desfășoară în prezența participanților la proces, iar în caz de necesitate la ea asistă de asemenea martorul, expertul, specialistul și interpretul.

(7)

Instanța judecătorească ia măsurile de rigoare în vederea protecției secretului de stat, a secretului comercial, a informației despre viața intimă a persoanei. Participanții la proces și alte persoane care asistă la actele procesuale în cadrul cărora pot fi divulgate date ce constituie astfel de secrete sunt somați de răspunderea în cazul divulgării lor.

(8)

Judecarea cauzei în ședință secretă se efectuează cu respectarea tuturor regulilor de procedură civilă.

(9)

Hotărârile ședinței secrete se pronunță public.

(10)

În cazul dezbaterii cauzei în ședință secretă, pot fi eliberate unor alte persoane decât părțile copii de pe încheieri, rapoarte de expertiză sau declarații ale martorilor doar cu permisiunea dată de președintele ședinței.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp