↗ legis.md

Articolul 475¹. Cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine

(1)

Cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă curții de apel în a cărei circumscripție se află domiciliul/reședința sau sediul părții împotriva căreia este invocată hotărârea arbitrală străină, iar în cazul în care aceasta nu are domiciliul/reședința sau sediul în Republica Moldova ori domiciliul/reședința sau sediul acesteia nu sunt cunoscute – curții de apel în a cărei circumscripție sunt situate bunurile acesteia.

(2)

În cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se indică:

  1. a) numele sau denumirea solicitantului ori a reprezentantului său, dacă cererea este depusă de către acesta, domiciliul/reședința sau sediul, după caz;
  2. b) numele sau denumirea părții împotriva căreia este invocată hotărârea arbitrală străină, domiciliul/reședința sau sediul, după caz;
  3. c) data la care hotărârea arbitrală străină a devenit executorie pentru părți, dacă aceasta nu rezultă din textul hotărârii. Cererea poate conține și alte informații, inclusiv numerele de telefon și fax, adrese ale poștei electronice, dacă acestea sunt necesare pentru examinarea corectă și la timp a cauzei.
(3)

La cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se anexează:

  1. a) originalul hotărârii arbitrale sau o copie de pe aceasta legalizată în modul stabilit;
  2. b) originalul convenției arbitrale sau o copie de pe aceasta legalizată în modul stabilit;
  3. c) adițional, în caz de necesitate, se va prezenta o declarație pe propria răspundere privind faptul dacă și în ce măsură hotărârea arbitrală a fost executată.
(4)

Actele prevăzute la alin. (3) lit.a) și b) se prezintă în formă apostilată, dacă emană din statele care au semnat sau aderat la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, încheiată la Haga la 5 octombrie 1961, sau în formă supralegalizată, dacă emană din celelalte state. Actele respective sunt scutite de supralegalizare sau apostilare dacă emană dintr-un stat cu care Republica Moldova are încheiat un tratat care nu prevede supralegalizarea sau apostilarea.

(5)

Dacă documentele prevăzute la alin. (3) nu sunt redactate în limba română, partea care solicită recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine trebuie să prezinte o traducere a acestora în limba română. Traducerea trebuie să fie efectuată în condițiile Legii nr. 264-XVI din 11 decembrie 2008 privind autorizarea și plata interpreților și traducătorilor antrenați de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiției, de organele procuraturii, organele de urmărire penală instanțele judecătorești, de notari, avocați și de executorii judecătorești și să fie legalizată în modul stabilit.

(6)

Cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine pe teritoriul Republicii Moldova poate fi înaintată în termen de 3 ani de la data la care hotărârea arbitrală străină a devenit obligatorie în conformitate cu legea statului unde a avut loc arbitrajul. Repunerea în termen, în cazul în care acesta a fost omis din motive întemeiate, este reglementată de art. 116.

(7)

Cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine se supune taxei de stat și/sau taxei de timbru în condițiile legii.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp