Articolul 471¹. Încheierea adoptată în cazurile prevăzute la art. 469 alin. (1) pct. 11) și 14)
În cazul soluționării chestiunilor prevăzute la art.469 alin.(1) pct.11) și 14), instanța adoptă încheiere.
Partea introductivă a încheierii se întocmește în conformitate cu prevederile art. 393, care se aplică în modul corespunzător.
Partea descriptivă a încheierii trebuie să conțină:
- ¶ a) date despre toate hotărârile judecătorești adoptate în cauza penală respectivă, cu indicarea soluției adoptate;
- ¶ b) argumentele părților în susținerea poziției procesuale;
- ¶ c) referiri la legea penală nouă care are efect retroactiv asupra situației persoanei condamnate;
- ¶ d) motivele aplicării (sau neaplicării) prevederilor legii penale noi cu efect retroactiv;
- ¶ e) pedeapsa stabilită persoanei condamnate în urma aplicării retroactivității legii penale noi;
- ¶ f) alte chestiuni ce au importanță pentru executarea pedepsei.
Dispozitivul încheierii trebuie să conțină soluția adoptată în temeiul art. 10 și 10¹din Codul penal, cu indicarea măsurii de pedeapsă ce urmează a fi executată, alte chestiuni ce au importanță pentru executarea pedepsei, fără a fi casate hotărârile irevocabile, precum și modul și termenul de atac al încheierii.