Articolul 351. Numirea cauzei spre judecare
Dacă nu s-au constatat temeiuri pentru aplicarea prevederilor art.348–350, instanța de judecată numește cauza spre judecare.
La numirea cauzei spre judecare, instanța decide asupra următoarelor chestiuni:
- ¶ 1) locul, data și ora la care se va judeca cauza;
- ¶ 2) procedura în care se va judeca cauza – generală sau specială;
- ¶ 3) admiterea apărătorului ales de inculpat sau, dacă acesta nu are apărător ales, solicitarea desemnării acestuia de către coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat;
- ¶ 4) lista persoanelor a căror prezență la judecarea cauzei va fi asigurată de către părți;
- ¶ 5) judecarea cauzei în lipsa inculpatului, dacă legea permite aceasta;
- ¶ 6) judecarea cauzei în ședință publică sau închisă și limba în care va avea loc judecarea cauzei;
- ¶ 7) măsurile preventive și de ocrotire.
Instanța de judecată, înainte de a decide asupra chestiunilor prevăzute în alin.(2) pct.1), 2), 4)-7), consultă părțile prezente la ședința preliminară, iar chestiunea prevăzută în alin.(2) pct. 3) o consultă cu inculpatul și reprezentantul lui legal.
La stabilirea datei și orei pentru judecarea cauzei se va lua în considerare complexitatea acțiunilor ce urmează a fi întreprinse de către părți până la judecarea cauzei, numărul și posibilitatea de prezentare a părților, martorilor, reprezentanților, apărătorului, însă nu poate depăși termenul de 30 de zile de la data desfășurării ședinței preliminare. În cazul prevăzut la alin. (6), termenul poate fi prelungit cu 15 zile.
În cazul în care părțile la proces sunt de acord și nu sunt incidente de procedură, instanța poate fixa cauza pentru judecare în aceeași zi.
În cauzele penale care au ca obiect săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 181–182 din Codul penal nr. 985/2002, prima ședință de judecată are loc în cel mult 20 de zile de la data distribuirii cauzei. Stabilirea ședințelor de judecată pentru cauzele respective se realizează cu prioritate, cu fixarea ședințelor în zile consecutive sau apropiate. În cazul în care instanța de judecată a fixat pentru zilele respective ședințe de judecată pe alte categorii de cauze, instanța poate decide amânarea judecării celorlalte cauze pentru a asigura judecarea cu prioritate a cauzelor penale privind infracțiunile prevăzute la art. 181–182 din Codul penal nr. 985/2002.
Fixând cauza pentru judecare, instanța obligă părțile să asigure la data stabilită, prezența în instanță a persoanelor pe care le-au solicitat în listele prezentate de ele.
Dacă una din părți este în imposibilitate de a asigura prezența vreunei persoane din lista prezentată, ea poate solicita, prin cerere, citarea acestor persoane de către instanța de judecată.
În cazul în care cauza a fost trimisă în instanța de judecată fără ca învinuitul să ia cunoștință de materialele dosarului și fără a primi copia de pe rechizitoriu, iar în ședința preliminară învinuitul s-a prezentat, instanța dispune executarea acestor măsuri de către procuror.
Fixând cauza pentru judecare, instanța dispune menținerea, schimbarea, revocarea sau încetarea, după caz, a măsurii preventive, în conformitate cu prevederile prezentului cod.
Din necesitate, instanța decide și privitor la conexarea sau disjungerea cauzelor în condițiile legii.