↗ legis.md

Articolul 527. Obiectul procedurii de restabilire a dosarului penal dispărut sau a documentelor dispărute din dosar

(1)

În cazul necesității restabilirii dosarului penal dispărut sau a documentelor din dosar dispărute, dacă acestea nu pot fi restabilite conform procedurii obișnuite, procurorul, prin ordonanță, sau instanța de judecată, prin încheiere, dispune înlocuirea sau restabilirea dosarului ori a documentelor dispărute.

(2)

Competența de a dispune înlocuirea sau restabilirea dosarului sau a documentelor din dosar dispărute revine procurorului sau, după caz, instanței în procedura căreia se află cauza respectivă, iar în cazul dispariției într-o cauză soluționată definitiv – instanței la care dosarul se păstrează în arhivă.

(3)

Încheierea instanței se adoptă fără citarea părților, cu excepția cazului în care instanța consideră necesară chemarea acestora. Încheierea nu este supusă căilor ordinare de atac.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp