Articolul 480. Participarea reprezentantului legal al bănuitului, învinuitului, inculpatului minor în procesul penal
Participarea reprezentantului legal al bănuitului, învinuitului, inculpatului minor în procesul penal este obligatorie, cu excepția prevăzută de prezentul articol.
Reprezentantul legal al bănuitului, învinuitului, inculpatului minor se admite în procesul penal din momentul reținerii sau arestării preventive, sau al primei audieri a minorului care nu este reținut sau arestat, prin ordonanță a organului de urmărire penală. La momentul admiterii reprezentantului legal al minorului la proces, acestuia i se înmînează informație în scris despre drepturile și obligațiile prevăzute în art. 78 și despre aceasta se face mențiune în ordonanță.
Reprezentantul legal al minorului poate fi înlăturat din procesul penal și înlocuit cu altul, când aceasta este posibil, în cazul în care sunt temeiuri de a considera că acțiunile lui aduc prejudicii intereselor minorului. Despre înlăturarea reprezentantului legal al minorului și înlocuirea lui cu un alt reprezentant, organul care efectuează urmărirea penală sau, după caz, instanța judecătorească adoptă o hotărâre motivată.