↗ legis.md

Articolul 489. Urmărirea penală

(1)

În procesele având ca obiect faptele prejudiciabile, prevăzute de legea penală, săvârșite de persoane în stare de iresponsabilitate, precum și infracțiuni săvârșite de persoane care s-au îmbolnăvit de o boală psihică după săvârșirea faptei, se efectuează urmărirea penală.

(2)

La efectuarea urmăririi penale în condițiile alin.(1) vor fi clarificate următoarele chestiuni:

  1. 1) timpul, locul, modul și alte circumstanțe ale săvârșirii faptei prejudiciabile;
  2. 2) dacă fapta prejudiciabilă a fost săvârșită de către acea persoană;
  3. 3) dacă persoana care a săvârșit fapta prejudiciabilă a suferit de boli psihice în trecut, gradul și caracterul bolii psihice în momentul săvârșirii faptei prejudiciabile sau în timpul cercetării cauzei;
  4. 4) comportamentul persoanei care a săvârșit fapta prejudiciabilă atât înainte, cât și după săvârșirea ei;
  5. 5) caracterul și mărimea pagubei cauzate de fapta prejudiciabilă.
(3)

Persoana în cauză va fi supusă unei expertize psihiatrice judiciare numai dacă există suficiente date care arată că anume această persoană a săvârșit infracțiunea, pentru care se efectuează urmărirea penală.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp +373 78 200 200