Articolul 1001. Opțiunea de a contracta
Prin antecontract părțile pot prevedea expres că promitentul menține o ofertă irevocabilă, în sensul art. 1032, de a încheia contractul definitiv, iar beneficiarul are opțiunea să o accepte sau să o refuze.
Contractul definitiv se încheie prin exercitarea opțiunii în sensul acceptării de către beneficiar a ofertei irevocabile a promitentului, în condițiile convenite prin antecontract.
Atât antecontractul care cuprinde opțiunea, cât și declarația de acceptare trebuie încheiate în forma prevăzută de lege pentru contractul definitiv și, luate împreună, vor constitui contractul definitiv.
În cazul în care declarația de acceptare se încheie în formă autentică, girul notarului se va limita doar la legalitatea declarației de acceptare, nu și a contractului definitiv astfel încheiat.
Dispozițiile legale privitoare la antecontract se aplică în egală măsură opțiunii. Dispozițiile art. 1000 alin. (1) nu se aplică opțiunii.