Articolul 109. Termenele obligației fiscale în cazul importurilor¶
Pentru mărfurile importate, termenul obligației fiscale se consideră data declarării mărfurilor la punctele vamale sau, în cazul prevăzut la art. 113 alin. (1) și (2) din Codul vamal nr. 95/2021, data prelungirii termenului de plată, iar data achitării – data depunerii de către importator (declarant) sau de către un terț a mijloacelor bănești la casieria organului vamal sau la contul unic trezorerial, confirmată printr-un extras din contul bancar și/sau contul de plăți.
La serviciile importate, termenul obligației fiscale de calculare a TVA se consideră data importului sau achitării serviciului, inclusiv a plății în avans, în funcție de ce a avut loc mai înainte.
Marfa se consideră importată dacă importatorul respectă toate cerințele prevăzute de legislația vamală la importul de mărfuri pe teritoriul Republicii Moldova și dacă marfa a fost supusă drepturilor de import. În cazul în care drepturile de import pe marfa importată nu trebuie achitate, marfa se consideră importată ca și cum ea ar fi fost supusă drepturilor de import, cu respectarea procedurilor corespunzătoare de import al mărfurilor, prevăzute în legislația vamală.
În cazul în care, la introducerea pe teritoriul Republicii Moldova, mărfurile sunt plasate sub regimul vamal suspensiv cu scutirea totală de drepturi de import sau sub regimul vamal de tranzit, termenul obligației fiscale și data achitării T.V.A. se consideră data încheierii regimului vamal și punerii mărfii în liberă circulație.