↗ legis.md

Articolul 88. Controlul geologic de stat

(1)

Controlul geologic de stat se efectuează de către Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

(2)

Inițierea și desfășurarea controlului de stat și/sau a acțiunilor aferente acestuia se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat.

(3)

Se supun controlului geologic de stat:

  1. a) realizarea programelor în domeniul cercetării geologice și folosirii subsolului;
  2. b) calitatea și eficacitatea lucrărilor de cercetare geologică a subsolului, cu aplicarea argumentată a metodicilor și tehnologiilor;
  3. c) plenitudinea cercetării geologice a subsolului;
  4. d) înregistrarea de stat a lucrărilor de cercetare geologică a subsolului;
  5. e) actele permisive ce acordă dreptul de a desfășura activități legate de folosirea subsolului;
  6. f) îndeplinirea de către titularii autorizației de folosință a subsolului a cerințelor prevăzute în autorizație, a obligațiilor ce îi revin conform prevederilor deciziilor de eliberare a autorizației de folosință a subsolului, inclusiv respectarea limitelor la extragerea substanțelor minerale utile, crearea, actualizarea garanției financiare de refacere a mediului, retragerea temporară a terenurilor din circuitul agricol și silvic (neacoperite de vegetație forestieră) și/sau schimbarea categoriei de destinație și a modului de folosință a terenurilor, precum și recultivarea și/sau refacerea mediului în limita perimetrului de exploatare;
  7. g) ținerea documentației geologice și de topografie minieră, oportunitatea și autenticitatea datelor privind mișcarea rezervelor la exploatarea zăcămintelor de substanțe minerale utile;
  8. h) executarea deciziilor și a recomandărilor expertizei de stat a informației geologice și ale expertizei de stat a rezervelor de substanțe minerale utile;
  9. i) integritatea excavațiilor miniere și a sondelor de cercetare, precum și a documentației geologice, a mostrelor de roci, a duplicatelor de probe care pot fi folosite la cercetarea în continuare a subsolului;
  10. j) respectarea prevederilor proiectelor, standardelor, normelor și a regulilor la cercetarea geologică a subsolului și la exploatarea zăcămintelor de substanțe minerale utile, precum și la recultivarea terenurilor degradate în urma lucrărilor miniere.
(4)

Pentru instalațiile de gestionare a deșeurilor extractive, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, înainte de începerea operațiilor de depozitare și, ulterior, la intervale de 6 luni, inclusiv în faza de postînchidere, controlează orice instalație de gestionare a deșeurilor extractive, autorizată în conformitate cu art. 57, pentru a asigura conformarea la condițiile incluse în autorizația de folosință a subsolului. O evaluare pozitivă nu reduce în niciun fel responsabilitatea operatorului referitoare la respectarea condițiilor din autorizația de folosință a subsolului.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp