Articolul 57. Terenuri ale bunurilor de patrimoniu cultural
Terenurile bunurilor de patrimoniu cultural includ terenurile pe care sunt amplasate monumente ce fac parte din patrimoniul cultural, patrimoniul arheologic, monumente de for public, morminte și opere comemorative de război, dacă acestea nu sunt amplasate pe terenurile dintr-o altă categorie de destinație.
Regimul juridic al terenurilor bunurilor de patrimoniu cultural este reglementat de Legea nr. 1530/1993 privind ocrotirea monumentelor, Legea nr. 218/2010 privind protejarea patrimoniului arheologic, Legea monumentelor de for public nr. 192/2011 și Legea nr. 161/2017 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război.