Articolul 296. Rechizitoriul
După prezentarea materialelor de urmărire penală, procurorul, cu excepția cazurilor stipulate la art. 504 și art. 516 alin. (1), întocmește rechizitoriul imediat sau în limitele termenului rezonabil.
Rechizitoriul se compune din două părți: expunerea și dispozitivul. Expunerea cuprinde informații despre fapta și persoana în privința căreia s-a efectuat urmărirea penală, analiza probelor care confirmă fapta și vinovăția învinuitului, argumentele invocate de învinuit în apărarea sa și rezultatele verificării acestor argumente, circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea învinuitului, precum și temeiurile pentru liberarea de răspundere penală conform prevederilor art. 53 din Codul penal dacă constată asemenea temeiuri. Dispozitivul cuprinde date cu privire la persoana învinuitului și formularea învinuirii care i se incriminează cu încadrarea juridică a acțiunilor lui și mențiunea despre trimiterea dosarului în instanța judecătorească competentă.
Dacă în cadrul urmăririi penale au fost puse sub sechestru bunuri, în partea de expunere a rechizitoriului se includ informații despre:
- ¶ a) bunul pus sub sechestru, inclusiv informații ce permit identificarea acestuia;
- ¶ b) valoarea estimată sau reală a bunului în momentul aplicării sechestrului;
- ¶ c) proprietarul sau posesorul bunului sechestrat, inclusiv despre beneficiarul efectiv, în cazul în care astfel de informații sunt cunoscute;
- ¶ d) locul de păstrare ori autoritatea care are în administrare bunul pus sub sechestru.
Rechizitoriul se semnează de procurorul care l-a întocmit, indicându-se locul și data întocmirii lui.
La rechizitoriu se anexează o informație cu privire la durata urmăririi penale, măsurile preventive aplicate, durata arestării preventive, corpurile delicte și locul lor de păstrare, acțiunea civilă, măsurile de ocrotire, alte măsuri procesuale, precum și cheltuielile judiciare.
Copia de pe rechizitoriu și informația cu privire la durata urmăririi penale, la măsurile preventive aplicate, la durata arestării preventive, la corpurile delicte și locul lor de păstrare, cu privire la acțiunea civilă, la măsurile de ocrotire, la alte măsuri procesuale, precum și la cheltuielile judiciare se înmînează sub recipisă învinuitului și reprezentantului lui legal sau, în cazul înaintării acuzării în condițiile art. 282¹ sau finalizării urmăririi penale în condițiile art. 291¹, apărătorului. Despre aceasta se face mențiune în informația anexată la rechizitoriu.
Învinuitul poate prezenta în scris referință la rechizitoriu, care se anexează la dosar.