Articolul 258. Extinderea competenței teritoriale și delegațiile organului de urmărire penală
În cazul în care anumite acțiuni de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara teritoriului în care se face urmărirea penală, organul de urmărire penală poate să le efectueze însuși sau să dispună, prin delegație, efectuarea acestor acțiuni altui organ respectiv, care este obligat să execute această delegație în termen de cel mult 10 zile.
În cazul în care organul de urmărire penală însuși procedează la efectuarea acțiunilor procesuale în condițiile alin.(1), el anunță despre aceasta organul respectiv din raza teritorială în care se vor efectua aceste acțiuni.
Organul de urmărire penală dispune, prin delegație, Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale efectuarea investigațiilor financiare paralele în vederea urmăririi și identificării bunurilor infracționale, acumulării probelor cu privire la acestea în cazurile prevăzute la art. 229²alin.(2), indisponibilizarea bunurilor infracționale identificate și asigurarea valorificării bunurilor sechestrate. Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale informează, prin procesul-verbal de consemnare a rezultatelor investigațiilor financiare paralele, organul de urmărire penală despre măsurile întreprinse în baza delegației. Termenul de executare a delegației dispuse Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale nu poate depăși termenul rezonabil al urmăririi penale, înștiințându-se, la fiecare 60 de zile, organul de urmărire penală despre rezultatele investigațiilor financiare paralele desfășurate în vederea recuperării bunurilor infracționale.
În cadrul executării delegației dispuse în condițiile alin. (3), Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale îi revin atribuțiile organului de urmărire penală și ale organului care desfășoară activitatea specială de investigații.