Articolul 645. Exercitarea servituții

Sarcina pe care o instituie servitutea asupra imobilului aservit constă în obligația proprietarului de a permite efectuarea anumitor acțiuni pe imobil său, deasupra acestuia sau sub pământ. Servitutea poate consta și din obligația proprietarului de a se abține de la anumite acțiuni în favoarea proprietarului imobilului dominant.

Servitutea se extinde asupra a tot ceea ce este necesar pentru exercitarea ei.

Dacă servitutea s-a exercitat benevol și fără obiecții în termen de cel puțin 3 ani, atunci, în cazul apariției unor litigii între proprietari, această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant la soluționarea litigiului.

Proprietarul imobilului aservit este obligat să se abțină de la orice act care limitează ori împiedică exercițiul servituții. Astfel, nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituții în alt loc.

Proprietarul imobilului aservit poate indica, pentru exercitarea dreptului de servitute, o altă parte a imobilului decât cea indicată la alin. (3), dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul imobilului dominant. Cheltuielile aferente transferării sunt suportate de proprietarul imobilului aservit.

Dreptul de servitute al proprietarului imobilului dominant trebuie să fie exercitat astfel încât să creeze cât mai puține dificultăți proprietarului imobilului aservit.