↗ legis.md

Articolul 45. Rezoluțiunea contractului-cadru

(1)

Utilizatorul serviciilor de plată poate rezilia unilateral contractul-cadru oricînd dacă părțile nu au convenit asupra unei perioade de preaviz. O astfel de perioadă nu poate depăși o lună.

(2)

Rezoluțiunea unilaterală a contractului-cadru nu implică niciun fel de penalități pentru utilizatorul serviciilor de plată, cu excepția cazului în care contractul-cadru a fost în vigoare mai puțin de 6 luni.

(3)

În afară de cazul indicat la alin.(2), penalitățile sau alte plăți pentru rezoluțiunea unilaterală a contractului de către utilizatorul serviciilor de plată trebuie să fie adecvate și să corespundă costurilor reale ale prestatorului serviciilor de plată.

(4)

În cazul în care se convine în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată poate rezilia unilateral un contract-cadru încheiat pe o durată nedeterminată prin transmiterea unui preaviz, pe suport de hîrtie sau pe alt suport durabil ori în alt mod convenit de părți (e-mail, sms etc.), cu cel puțin 2 luni înainte.

(5)

Comisioanele percepute periodic pentru serviciile de plată sînt achitate de către utilizatorul serviciilor de plată doar proporțional cu perioada care precede rezoluțiunea contractului. În cazul în care comisioanele sînt plătite în avans, acestea sînt rambursate proporțional.

(6)

Prevederile alin.(1)(5) nu se aplică în cazul rezoluțiunii contractului-cadru în temeiul neexecutării obligațiilor de către una dintre părți.

Evidența protecției datelor cu caracter personal — Ținem evidența și documentația obligatorie privind protecția datelor conform Legii nr. 195/2024: registre, politici, contracte etc. Asistență continuă. WhatsApp +373 78 200 200