Articolul 232. Cazuri speciale¶
Guvernul poate reduce pragurile financiare și/sau limitele cantitative ale mărfurilor scutite de drepturi de import în cazul călătorilor din următoarele categorii:
Alin. (1) nu se aplică atunci când persoanele care au domiciliul sau reședința în zona de frontieră dovedesc că mărfurile nu revin în zona de frontieră a unei țări străine limitrofe. Alin. (1) se aplică totuși lucrătorilor din zona de frontieră și personalului mijloacelor de transport utilizate în traficul internațional dintre țările străine și Republica Moldova atunci când ei importă mărfuri cu ocazia unei deplasări efectuate în cadrul activității lor profesionale.
Pentru aplicarea alin. (1), prin zonă de frontieră se înțelege un teritoriu cu lățimea de 10 km de la frontiera de stat către interior, de-a lungul frontierei pe uscat și pe apele de frontieră. Unitățile administrative locale (inclusiv unitățile administrative locale ale unei țări terțe) al căror teritoriu se află în interiorul zonei sunt, de asemenea, considerate ca făcând parte din această zonă de frontieră.
Prin lucrător în zona de frontieră se înțelege orice persoană obligată, în virtutea activității profesionale normale pe care o desfășoară, să se afle în zilele de lucru de cealaltă parte a frontierei.