↗ legis.md

Articolul 204. Restricții de acordare a scutirii

(1)

Până la expirarea termenului de 12 luni de la data punerii în liberă circulație, bunurile personale scutite de taxa vamală nu pot fi împrumutate, gajate, date în locațiune, comodat, cesionate, transmise sub orice altă formă de dare în posesie ori folosință, cu titlu oneros sau gratuit, fără acordul în prealabil a Serviciului Vamal.

(2)

În cazul în care bunurile au fost împrumutate, gajate, date în locațiune, comodat, cesionate, transmise sub orice altă formă de dare în posesie ori folosință, cu titlu oneros sau gratuit, înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1) din prezentul articol, persoana menționată la art. 201 achită taxa vamală aferentă bunurilor respective conform cotelor taxei vamale în vigoare la data schimbării destinației, la valoarea în vamă determinată de Serviciul Vamal în momentul introducerii bunurilor în cauză.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp +373 78 200 200