↗ legis.md

Articolul 215. Ordonanța provizorie

(1)

În cazurile care nu cad sub incidența art. 214, reclamantul poate solicita instanței de judecată care examinează acțiunea în contencios administrativ emiterea unei ordonanțe provizorii. Până la înaintarea acțiunii în contencios administrativ, reclamantul poate solicita emiterea unei ordonanțe provizorii instanței de judecată la care se va depune acțiunea.

(2)

Instanța de judecată poate emite o ordonanță provizorie dacă:

  1. a) în baza unei examinări sumare, ajunge la concluzia că pretenția revendicată de reclamant este întemeiată; și
  2. b) emiterea ordonanței este necesară pentru evitarea consecințelor grave și ireparabile pentru reclamant.
(3)

Prevederile art.214 alin.(3)(5), (7) și (8) se aplică corespunzător.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp