Articolul 17. Actele de studii
Instituțiile de învățământ gimnazial, liceal, secundar vocațional, extrașcolar artistic complementar, profesional tehnic, superior și de formare continuă eliberează persoanelor care au promovat examenele de absolvire acte de studii, potrivit formatelor elaborate și aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, personalizate în mod centralizat.
Modelele actelor de studii se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Actele de studii eliberate în formatul aprobat de alte entități juridice nu sunt recunoscute. Ministerul Educației și Cercetării aprobă instrucțiunile cu privire la personalizarea automatizată, eliberarea, evidența și păstrarea actelor de studii.
În învățământul obligatoriu actele de studii se eliberează gratuit. Eliberarea duplicatelor acestor acte se efectuează contra plată, al cărei cuantum se stabilește de Guvern.
Actele de studii conferă titularului dreptul de continuare a studiilor la nivelul următor de învățământ sau de angajare pe piața muncii conform calificării obținute.
În învățământul secundar general, secundar vocațional, artistic complementar, actele de studii se completează în limba română. În învățământul profesional tehnic și în cel superior actele de studii se completează în limbile română și engleză.
La finalizarea fiecărui nivel sau ciclu de învățământ se eliberează următoarele acte de studii:
- ¶ a) în învățământul gimnazial - Certificat de studii gimnaziale;
- ¶ b) în învățământul liceal - Diplomă de bacalaureat;
- ¶ c) în învățământul profesional tehnic secundar – Certificat de calificare;
- ¶ d) în învățământul profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar - Diplomă de studii profesionale;
- ¶ e) în învățământul superior: - ciclul I - Diplomă de studii superioare de licență; - ciclul II - Diplomă de studii superioare de master; - ciclul III - Diplomă de doctor (în domeniul respectiv).
La finalizarea studiilor în învățământul secundar vocațional de sport etc. se eliberează actele de studii enumerate la alin. (6), conform nivelului de învățământ promovat, și certificate de calificare profesională.
La finalizarea studiilor se eliberează următoarele acte de studii:
- ¶ a) în instituțiile de învățământ extrașcolar artistic complementar – certificat de competență artistică;
- ¶ b) în instituțiile de învățământ secundar, ciclul II, cu clase de profil arte, și în instituțiile de învățământ secundar vocațional de arte – actele de studii enumerate la alin. (6) lit.a) și b), conform nivelului de învățământ promovat, și certificate de competență artistică;
- ¶ c) în instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar de arte – diplomă de studii artistice;
- ¶ d) în instituțiile de învățământ superior de arte sau cu grupe de profil arte se eliberează actele de studii enumerate la alin. (6) lit.e).
Elevilor din instituțiile de învățământ enumerate la alin. (7¹) care nu au promovat examenele de absolvire a treptelor învățământului artistic li se eliberează o adeverință.
La absolvirea de cursuri în cadrul formării profesionale a adulților se eliberează certificate de perfecționare, de specializare, de recalificare sau de competență profesională. La absolvirea programelor de calificare parțială (microcalificare) se eliberează certificate de competență profesională (microcertificate).
Recunoașterea studiilor și a perioadelor de studii, recunoașterea și echivalarea actelor de studii și a calificărilor sunt de competența structurii abilitate pentru recunoașterea și echivalarea actelor de studii și a calificărilor.