Articolul 457¹. Dezbaterile judiciare
După finalizarea cercetării judecătorești, instanța anunță dezbaterile judiciare.
În luările de cuvânt, participanții la dezbateri nu pot face referințe la alte probe decât cele examinate în cadrul cercetării judecătorești. În cazul în care vor să prezinte probe suplimentare, participanții la dezbateri vor solicita reluarea cercetării judecătorești, indicând circumstanțele care vor fi cercetate suplimentar în baza acestora. După examinarea opiniilor părților, instanța emite o încheiere motivată privind admiterea sau respingerea cererii ori a demersului.
Instanța nu poate limita durata dezbaterilor, însă președintele ședinței de judecată poate întrerupe cuvântările care depășesc limitele cauzei contravenționale judecate.
După închiderea dezbaterilor judiciare și rostirea ultimului cuvînt, părțile își pot depune în instanță concluziile scrise privind soluția propusă pentru cauza judecată, care se anexează la procesul-verbal al ședinței.