↗ legis.md

Articolul 183. Modul de executare a pedepsei amenzii

(1)

Amenda se achită de către condamnat în mod benevol în termen de 30 de zile de la data stabilirii ei.

(11)

După achitarea de către condamnat a amenzii, instituția bancară este obligată, în termen de 2 zile lucrătoare, să includă informația privind achitarea amenzii în Registrul debitorilor, ținut de către Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești. Conținutul, modul de ținere a Registrului debitorilor și modalitățile de acces la acesta sunt reglementate de Guvern.

(2)

Instanța de judecată verifică în Registrul debitorilor dacă amenda a fost achitată. În cazul în care condamnatul nu a achitat amenda, instanța, în decursul a 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, trimite executorului judecătoresc documentul executoriu pentru încasarea silită a amenzii.

(3)

Executorul judecătoresc verifică în Registrul debitorilor dacă amenda a fost achitată și, în cazul în care nu a fost achitată de către condamnat, intentează procedura de executare și execută documentul executoriu în conformitate cu prevederile cărții întâi a prezentului cod. Concomitent cu amenda, se vor încasa și cheltuielile de executare.

(31)

Dacă executorul judecătoresc constată că amenda a fost achitată, acesta întocmește o încheiere privind refuzul de a primi documentul executoriu spre executare, informând despre aceasta instanța de judecată.

(4)

În cazul în care executarea silită nu a fost posibilă din cauza lipsei sau insuficienței de bunuri sau din cauza eschivării cu rea-voință de la achitarea amenzii, executorul judecătoresc solicită instanței care a judecat cauza în fond să adopte o încheiere în condițiile art. 64 din Codul penal.

(5)

În cazul condamnatului care execută pedeapsa închisorii sau a detențiunii pe viață, instanța de judecată trimite titlul executoriu de încasare silită a amenzii penitenciarului care asigură executarea pedepsei. În cazul în care persoana, până la liberare din locul de detenție, nu a achitat amenda, penitenciarul trimite titlul executoriu executorului judecătoresc în a cărui competență teritorială, stabilită de camera teritorială a executorilor judecătorești, se află domiciliul condamnatului, fapt despre care comunică instanței de judecată.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp