↗ legis.md

Articolul 166. Acțiunea legislației execuțional-penale în spațiu, în timp și asupra persoanelor

(1)

Legislația execuțional-penală se aplică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Alte modalități de acțiune a legislației execuțional-penale pot fi stabilite prin tratate internaționale la care Republica Moldova este parte.

(2)

Executarea hotărârilor cu caracter penal, apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor față de care se execută astfel de hotărâri, precum și acordarea de ajutor condamnaților la adaptarea lor socială se efectuează în conformitate cu legislația execuțional-penală în vigoare la momentul aplicării lor. Legislația execuțional-penală poate avea efect ultraactiv. Caracterul ultraactiv al normei se stipulează în legea nouă. În cazul în care în timpul executării hotărârilor judecătorești cu caracter penal sunt în vigoare mai multe legi, se aplică legea cea mai favorabilă.

(3)

Deținerea persoanelor care beneficiază de un anumit grad de imunitate se efectuează în conformitate cu prevederile Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, încheiate la 18 aprilie 1961, Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare, încheiate la 24 aprilie 1963, precum și cu prevederile altor tratate internaționale la care Republica Moldova este parte.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp