↗ legis.md

Articolul 79. Politica publică a Guvernului privind informațiile științifico-tehnologice

(1)

Statul garantează persoanelor fizice și persoanelor juridice cu orice tip de proprietate și formă juridică de organizare realizarea dreptului de a obține, colecta, stoca, prelucra, utiliza și disemina informații științifico-tehnologice, precum și protecția drepturilor și intereselor titularilor de acest drept împotriva accesului neautorizat la astfel de informații.

(2)

Întru reglementarea și dezvoltarea domeniului informațiilor științifico-tehnologice, statul, în persoana autorităților publice, exercită următoarele atribuții principale:

  1. a) elaborarea și adoptarea de acte legislative și de alte acte normative;
  2. b) ajustarea materialelor privind informațiile științifico-tehnologice la standardele internaționale;
  3. c) dezvoltarea unei infrastructuri pertinente și implementarea de tehnologii informaționale performante;
  4. d) crearea de condiții pentru extinderea și intensificarea schimburilor de informații între savanți și specialiști din țară și străinătate, pentru participarea lor la conferințe, simpozioane, seminare și expoziții științifice naționale și internaționale, pentru editarea de reviste științifice naționale;
  5. e) crearea de resurse ale sistemului național de informații științifico-tehnologice și asigurarea integrității lor;
  6. f) susținerea financiară și asistarea tehnologică a infrastructurii sistemului de informații științifico-tehnologice, conform legislației în vigoare;
  7. g) crearea unui mediu favorabil diseminării, absorbției și valorificării informațiilor științifico-tehnologice în știință, producție și învățămînt;
  8. h) garantarea dreptului de acces liber și nediscriminatoriu la resursele de informații științifico-tehnologice;
  9. i) pregătirea și perfecționarea cadrelor în domeniul informațiilor științifico-tehnologice;
  10. j) integrarea în circuitul informațional mondial, inclusiv prin schimb interstatal de informații științifico-tehnologice;
  11. k) crearea de condiții sociale și de drept pentru eficientizarea activității centrelor informaționale specializate, a bibliotecilor și a altor structuri de stat și structuri neguvernamentale, care să contribuie la formarea și utilizarea resurselor de informații științifico-tehnologice;
  12. l) analiza și evaluarea tendințelor de dezvoltare a domeniului informațiilor științifico-tehnologice, coordonarea lucrărilor de elaborare a standardelor în domeniul informațional, de documentare și biblioteconomic.
(3)

Statul asigură condiții pentru obținerea și utilizarea informațiilor științifico-tehnologice.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp