Articolul 61. Atribuțiile Agenției Naționale pentru
Cercetare și Dezvoltare Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare are următoarele atribuții în domeniile cercetării, inovării și dezvoltării:
- ¶a) implementează politica publică a Guvernului conform planurilor de acțiuni aprobate de Guvern în vederea implementării Programului național și a strategiilor sectoriale;
- ¶b) administrează bugetul aprobat pentru finanțarea proiectelor, potrivit cadrului normativ;
- ¶c) gestionează fonduri naționale în domeniul dezvoltării și fonduri din programe bilaterale și multilaterale lansate în cadrul acordurilor de cooperare cu organizații și fundații internaționale, conform deciziei Guvernului;
- ¶d) deleagă reprezentanți în cadrul programelor bilaterale și multilaterale lansate potrivit acordurilor de cooperare cu organizații și fundații internaționale;
- ¶e) organizează și desfășoară concursuri de proiecte, inclusiv asigură expertizarea și evaluarea independentă a proiectelor înaintate la concursuri, în scopul distribuției fondurilor publice alocate pentru finanțarea proiectelor;
- ¶f) selectează pentru finanțare, în limitele bugetului aprobat și conform planului de acțiuni aprobat de Guvern, proiectele prezentate la concurs, în urma evaluării efectuate de cercetători locali și/sau străini, potrivit metodologiei de finanțare a proiectelor aprobate de Guvern;
- ¶g) organizează și asigură contractarea proiectelor declarate cîștigătoare;
- ¶h) monitorizează implementarea proiectelor și prezintă anual Guvernului rapoarte privind realizarea acestora;
- ¶i) prezintă organelor centrale de specialitate ale statului propuneri de perfecționare a documentelor de politici și a proiectelor de acte normative;
- ¶j) creează, menține și acordă acces publicului larg la baze de date în domeniile cercetării, inovării și dezvoltării, inclusiv baze de date naționale ale cercetătorilor naționali și internaționali care participă la evaluarea proiectelor, baze de date naționale cu toate componentele materiale ale infrastructurii publice din domeniile cercetării și inovării și echipamentul specializat aferent;
- ¶k) solicită de la instituțiile publice, organizațiile din domeniile cercetării, inovării și dezvoltării și de la agenții economici informații privind activitățile în domeniile cercetării, inovării și dezvoltării;
- ¶l) promovează interesele statului asupra obiectelor proprietății intelectuale rezultate în cadrul proiectelor selectate pentru finanțare;
- ¶m) organizează selectarea prin concurs a administratorilor parcurilor științifico-tehnologice și ai incubatoarelor de inovare;
- ¶n) monitorizează activitatea parcurilor științifico-tehnologice și a incubatoarelor de inovare în care rezidenții implementează proiecte de inovare și transfer tehnologic, precum și activitatea administratorilor acestora;
- ¶o) alte atribuții care decurg din prevederile cadrului normativ.