Articolul 328. Modalitățile de demolare/demontare și de remediere
Demolarea/demontarea construcțiilor neautorizate și remedierea construcțiilor afectate în urma intervențiilor neautorizate se efectuează de către persoanele vinovate, pe cheltuială proprie, în termenele stabilite în regulamentul aprobat de către Guvern.
În cazul neîndeplinirii de către persoanele vinovate a hotărârii instanței de judecată în termenele stabilite, demolarea/demontarea construcțiilor neautorizate și remedierea construcțiilor afectate în urma intervențiilor neautorizate se efectuează în mod silit de către autoritățile administrației publice locale, în conformitate cu regulamentul aprobat de către Guvern.