↗ legis.md

Articolul 184. Restricțiile privind desfășurarea referendumului republican

(1)

Referendumul republican nu se desfășoară în cazul instituirii/declarării stării de urgență, de asediu ori de război și nici în decursul a 120 de zile de la ridicarea stării respective. Dacă perioada pentru care a fost instituită/declarată starea de urgență, de asediu ori de război se suprapune cu data referendumului republican, stabilită până la instituirea/declararea stării respective, referendumul se anulează de drept sau se amână pentru o altă zi, respectându-se termenele de desfășurare prevăzute de prezentul cod. Hotărârea privind amânarea referendumului republican se adoptă de către organul care a emis actul de declarare a referendumului.

(2)

Referendumul republican nu poate avea loc cu 70 de zile înainte și cu 70 de zile după ziua desfășurării alegerilor parlamentare, prezidențiale și locale generale, decât dacă se desfășoară în aceeași zi cu alegerile parlamentare sau prezidențiale. În aceeași zi nu pot avea loc două referendumuri republicane. În aceeași zi cu alegerile locale generale nu poate avea loc referendumul republican de orice tip.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp