↗ legis.md

Articolul 320. Cuantumul taxei vamale în cazul admiterii temporare cu scutire parțială de drepturi de import

(1)

Cuantumul taxei vamale pentru mărfurile plasate sub regimul de admitere temporară cu scutire parțială de drepturi de import este de 3% din cuantumul taxei vamale care ar fi trebuit achitată pentru aceste mărfuri în cazul în care ele ar fi fost puse în liberă circulație la data la care au fost plasate sub regimul de admitere temporară și se achită la încheierea regimului.

(2)

Cuantumul se calculează pentru fiecare lună sau fracțiune de lună în timpul căreia mărfurile au fost plasate sub regimul de admitere temporară cu suspendare parțială de drepturi de import.

(3)

Cuantumul taxei vamale nu depășește cuantumul care ar fi trebuit achitat în cazul punerii în liberă circulație a mărfurilor respective la data la care au fost plasate sub regimul de admitere temporară.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp +373 78 200 200