↗ legis.md

Articolul 39. Conformitatea

(1)

Conformitatea este absența unor încălcări grave sau repetate ale legislației vamale și fiscale, constatate conform procedurii legale, precum și absența infracțiunilor economice legate de activitatea solicitantului, pe perioada ultimilor 3 ani anteriori depunerii cererii. Criteriul se consideră respectat în cazul în care:

  1. a) nu există nicio decizie a unei autorități administrative sau judiciare care să concluzioneze că una dintre persoanele menționate la lit. b) a comis, în cursul ultimilor 3 ani, încălcări grave sau repetate ale legislației vamale ori ale dispozițiilor fiscale în legătură cu activitatea sa economică; și
  2. b) niciuna dintre următoarele persoane nu are un cazier care conține infracțiuni în legătură cu activitatea sa economică, inclusiv, dacă este cazul, cu activitatea economică a solicitantului: – solicitantul; – persoana responsabilă de domeniul vamal al solicitantului; – persoana împuternicită să îl reprezinte pe solicitant sau care exercită controlul asupra gestiunii acestuia.
(2)

În sensul prezentului articol:

  1. 1) încălcare gravă a legislației vamale sau fiscale se consideră faptele ce constituie:
    1. a) contravenție vamală cu răspundere materială, prevăzută la art.380, 382384, 386388, 391 și 395 din prezentul cod, ce cauzează un prejudiciu mai mare de 200000 de lei;
    2. b) contravenție cu răspundere contravențională, prevăzută la art. 287 alin. (10), (10¹) și (11) din Codul contravențional, la care valoarea obiectului contravenției depășește 100000 de lei;
    3. c) contravenție cu răspundere contravențională, prevăzută la art. 287 alin. (12), (14) și (15) din Codul contravențional, ce cauzează un prejudiciu mai mare de 100000 de lei;
    4. d) încălcare fiscală aferentă taxei pe valoare adăugată care a dus la diminuarea și/sau eschivarea mai mare de 100000 de lei pe perioada unui an calendaristic;
    5. e) încălcare fiscală aferentă accizei;
  2. 2) încălcare repetată se consideră comiterea unor încălcări ale legislației vamale sau fiscale, identice sau similare în ceea ce privește natura acestora;
  3. 3) infracțiuni legate de activitatea economică a solicitantului se consideră faptele ce constituie infracțiuni economice, informatice, din domeniul telecomunicațiilor, infracțiuni de corupție, contra mediului, a securității publice și a ordinii publice prevăzute în Codul penal.
(3)

Ca excepție, Serviciul Vamal poate decide altfel dacă determină, în baza informațiilor și a datelor disponibile, că aceste încălcări au o importanță redusă în raport cu numărul sau amploarea operațiunilor vamale și nu creează suspiciuni cu privire la buna-credință a solicitantului. În acest sens se va lua în considerare:

  1. a) examinarea neregulilor pe bază cumulativă;
  2. b) frecvența încălcărilor, pentru a stabili dacă există probleme sistematice;
  3. c) dacă solicitantul a informat din proprie inițiativă Serviciul Vamal despre greșelile sau neregulile descoperite;
  4. d) dacă solicitantul a luat măsuri de remediere pentru a preveni sau minimiza eventuale nereguli sau greșeli.
(4)

Dacă persoana împuternicită să îl reprezinte pesolicitant sau cea care exercită controlul asupra gestiunii acestuia, alta decât solicitantul, este stabilită sau își are reședința într-o țară străină, Serviciul Vamal evaluează respectarea criteriului prevăzut de prezentul articol pe baza evidențelor și a informațiilor disponibile.

(5)

Dacă solicitantul este stabilit pe teritoriul vamal de mai puțin de 3 ani, Serviciul Vamal evaluează respectarea criteriului prevăzut de prezentul articol pe baza evidențelor și a informațiilor disponibile.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp +373 78 200 200