↗ legis.md

Articolul 119. Dispoziții generale

(1)

Sub rezerva condițiilor stabilite în prezenta secțiune, cuantumul drepturilor de import sau de export se rambursează sau se remite din oricare dintre următoarele motive:

  1. a) drepturi de import sau de export percepute în plus;
  2. b) mărfuri defecte sau neconforme cu dispozițiile contractului;
  3. c) eroarea autorităților competente;
  4. d) echitate.
(2)

În cazul în care cuantumul drepturilor de import sau de export a fost achitat și declarația vamală respectivă este invalidată în conformitate cu art. 173, cuantumul respectiv se rambursează.

(3)

Rambursarea sau remiterea este condiționată de prezentarea mărfurilor. Dacă mărfurile nu pot fi prezentate Serviciului Vamal, acesta ia decizia de acordare a rambursării sau remiterii numai în cazul în care deține dovezi că mărfurile în cauză sunt cele pentru care s-a solicitat rambursarea sau remiterea.

(4)

Serviciul Vamal rambursează sau remite cuantumul drepturilor de import sau de export, menționat la alin. (1) și (2), atunci când acesta este egal cu cel puțin 10 lei, cu excepția cazului în care persoana respectivă solicită rambursarea sau remiterea unui cuantum inferior.

(5) abrogat

- abrogat.

(6) abrogat

- abrogat.

(7)

În cazul în care subdiviziunea Serviciului Vamal consideră că rambursarea sau remiterea ar trebui acordată în baza art.122 sau 123, pentru cuantumul drepturilor de import sau de export ce este egal sau depășește 500000 de lei, dosarul este transmis aparatului central al Serviciului Vamal pentru luarea deciziei.

(8)

Sub rezerva normelor de competență în materie decizională, în cazul în care Serviciul Vamal însuși constată că se poate rambursa sau remite un cuantum al drepturilor de import sau de export în temeiul art.120, 122 sau 123, acesta procedează din oficiu la rambursare sau la remitere.

(9)

Nicio rambursare sau remitere nu este acordată în cazul în care situația care a condus la notificarea datoriei vamale rezultă dintr-o încălcare a legislației vamale de către debitor.

(10)

Rambursarea nu presupune plata de dobânzi de către Serviciul Vamal. Cu toate acestea, se plătesc dobânzi în cazul în care decizia de regularizare nu este pusă în aplicare în termen de 3 luni de la data la care a fost luată decizia, cu excepția cazului în care nerespectarea termenului nu s-a produs din cauza Serviciului Vamal. În asemenea cazuri, pentru fiecare zi de întârziere se plătesc dobânzile pentru perioada cuprinsă între data la care expiră termenul de 3 luni și data rambursării. Rata acestor dobânzi este echivalentă cu rata de bază a Băncii Naționale a Moldovei la creditele pe termen scurt în vigoare la data acordării prelungirii, dacă legislația nu prevede altfel.

(11)

În cazul în care Serviciul Vamal a acordat din greșeală o rambursare sau o remitere, datoria vamală inițială este restabilită în măsura în care nu s-a prescris în temeiul art. 110. În asemenea cazuri, eventualele dobânzi achitate în temeiul alin. (10) al prezentului articol trebuie rambursate.

(12) abrogat

- abrogat.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp +373 78 200 200