Articolul 49. Persoanele care nu au dreptul să acționeze în procedura administrativă
Într-o procedură administrativă, pentru o autoritate publică nu au dreptul să acționeze persoanele care:
- ¶ a) înseși au statut de participant la procedura administrativă;
- ¶ b) sunt membri de familie ai unui participant;
- ¶ c) în virtutea legii sau în baza procurii/împuternicirii în baza semnăturii electronice, reprezintă în general sau în această procedură administrativă un participant;
- ¶ d) sunt membri de familie ai reprezentantului unui participant în această procedură administrativă;
- ¶ e) desfășoară activitate remunerată la un participant al procedurii administrative sau activează la el în calitate de membru al consiliului de conducere, al consiliului de supraveghere sau al unui alt organ de acest gen. Această prevedere nu se aplică persoanelor angajate la o instituție de drept public participantă la procedura administrativă;
- ¶ f) în chestiunea respectivă au întocmit o expertiză sau au acționat în mod similar în afara calității lor funcționale/de serviciu.
Persoana care, prin activitate sau decizie, poate avea nemijlocit avantaje sau dezavantaje este asimilată participantului. Această prevedere nu se aplică dacă avantajul sau dezavantajul se bazează doar pe faptul că cineva face parte dintr-un grup de populație sau grup profesional ale cărui interese comune sunt atinse de chestiunea în cauză.
Membru de familie în sensul alin. (1) lit.b) și d) sunt:
- ¶ a) logodnicul/logodnica;
- ¶ b) soțul/soția;
- ¶ c) ruda sau afinul pe linie dreaptă sau colaterală până la gradul IV inclusiv;
- ¶ d) persoanele care printr-un raport de îngrijire creat pe o durată mai îndelungată sunt legate unele de altele ca părinții cu copilul (părinți educatori și copil îngrijit).
Persoanele indicate la alin. (3) se consideră membri de familie și atunci când căsătoria pe care se întemeia relația sau comunitatea domestică nu mai există dacă persoanele sunt legate în continuare între ele ca soț și soție sau ca părinți și copil.