↗ legis.md

Articolul 135. Tipuri de majoritate

(1)

Majoritatea poate fi: simplă, absolută sau calificată.

(2)

Majoritatea simplă reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți.

(3)

Majoritatea absolută reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor organului colegial.

(4)

Majoritatea calificată reprezintă orice proporție mai mare decât majoritatea absolută, raportată la numărul total de membri ai organului colegial.

(5)

Dacă pentru emiterea unui act administrativ individual de către un organ colegial legea nu prevede în mod expres majoritatea necesară, se aplică regula majorității simple.

(6)

Orice abținere de la vot este considerată drept vot negativ.

(7)

În caz de paritate de voturi, procedura de votare se va repeta. Dacă egalitatea de voturi se înregistrează repetat, actul administrativ individual se consideră respins.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp