Articolul 126¶
Autorizația pentru desfășurarea activității de inspecție tehnică periodică se acordă întreprinderilor care îndeplinesc cumulativ condițiile:
Condiția privind buna reputație a întreprinderii se consideră îndeplinită în cazul în care managerii și experții de inspecție tehnică angajați:
- ¶ a) nu au fost condamnați pentru infracțiuni care îi fac incompatibili cu activitatea prestată și nu au fost privați, printr-o hotărîre judecătorească definitivă, de dreptul de a ocupa anumite funcții;
- ¶ b) nu au fost sancționați contravențional pentru încălcări repetate, în decursul unui an calendaristic, ale normelor în vigoare privind drepturile de muncă, condițiile de salarizare și de angajare sau privind regimul din transporturi. Condiția de bună reputație rămâne neîndeplinită până la expirarea termenului de prescripție privind răspunderea contravențională, stingerea antecedentelor penale, reabilitarea judecătorească, după caz.
Condiția privind baza tehnico-materială pentru genurile de activitate prevăzute la art.129 lit.a)–g) se consideră îndeplinită dacă întreprinderea face dovada că deține în folosință exclusivă și permanentă, în proprietate sau locațiune, spații adecvate, care permit accesul liber al vehiculelor rutiere la standurile de inspecție, precum și dispune, cu drept de proprietate, leasing financiar sau locațiune, de următoarele amenajări și echipamente tehnice:
- ¶ a) canal de vizitare (cu adâncime corespunzătoare) cu instalație de iluminare (lampă portabilă de 12 sau 24 V), prevăzut cu platforme culisante pentru verificarea jocurilor în articulații care să permită minim 4 mișcări liniare;
- ¶ b) instalație pentru evacuarea gazelor de eșapament;
- ¶ c) stand de verificare a frânelor cu role;
- ¶ d) analizor cu 4 gaze (pentru CO și λ) cu precizie de minimum: ±0,06 % pentru CO; ±0,5 % pentru CO2; ±0,1 % pentru O2; ±12 ppm pentru HC;
- ¶ e) opacimetru, destinat măsurării opacității gazelor de eșapament emise de motoarele cu aprindere prin comprimare, cu o precizie de minimum ± 0,2 m-1 ;
- ¶ f) aparat de control al farurilor prevăzut cu nivelă;
- ¶ g) dispozitiv de măsurare a presiunii în pneuri, cu o precizie de ± 0,25 atm;
- ¶ h) dispozitiv de măsurare a adâncimii profilului pneurilor, cu o precizie de ± 0,1 mm;
- ¶ i) cântar pentru măsurarea maselor (integrat în standul de verificare a frânelor sau separat), cu o precizie de minimum ± 2% din valoarea măsurată;
- ¶ j) dispozitiv pentru verificarea amortizoarelor prevăzut cu excitator la 15 Hz, în cazul liniilor de control destinate inspecției tehnice periodice a autoturismelor;
- ¶ k) dispozitiv de măsurare a jocului volanului, cu o precizie de ±0,5o;
- ¶ l) indicator al lichidului de frână;
- ¶ m) dispozitiv de apreciere a nivelului de zgomot (cu excepția stațiilor autorizate pentru efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor rutiere cu masa totală autorizată de până la 3,5 tone inclusiv);
- ¶ n) stand de control al unghiului de reglare a roților de direcție;
- ¶ o) cameră video cu conectare la rețeaua locală de calculatoare, pentru completarea informației privind vehiculele rutiere supuse inspecției tehnice periodice;
- ¶ p) utilaj de calcul conectat la un program unic de evidență a inspecției tehnice periodice, pentru monitorizarea procesului tehnologic și asigurarea schimbului informațional cu Agenția.
Condiția privind baza tehnico-materială pentru genul de activitate prevăzut la art.129 lit.h) se consideră îndeplinită dacă întreprinderea face dovada că deține în folosință exclusivă și permanentă, în proprietate sau locațiune, spații adecvate, care permit accesul liber al vehiculelor rutiere la standurile de inspecție, precum și că dispune, cu drept de proprietate, leasing financiar sau locațiune, de amenajările și echipamentele tehnice stabilite în Regulamentul transporturilor rutiere de mărfuri perisabile și ușor alterabile.
Condiția privind competența profesională se consideră îndeplinită dacă întreprinderea face dovada că are angajați, cu contract de muncă, cadre manageriale și experți cu studii superioare sau medii speciale cu calificarea de inginer sau tehnician în transportul auto și certificat de competență profesională, iar pentru experți, suplimentar, și permis de conducere valabil pentru categoriile de vehicule rutiere pentru care se va presta activitatea de inspecție tehnică periodică.