Articolul 145
Tarifele pentru serviciile de transport rutier de mărfuri, pentru serviciile regulate de transport rutier de persoane în trafic internațional, pentru serviciile speciale și ocazionale de transport rutier de persoane, precum și tarifele pentru serviciile prestate de întreprinderile ce desfășoară activități conexe transportului rutier, cu excepția activității de autogară, se stabilesc liber, în baza cererii și a ofertei.
Tarifele pentru serviciile regulate de transport rutier de persoane în trafic interraional și pentru serviciile de autogară se aprobă de Agenție, conform metodologiei aprobate de Guvern.
Tarifele pentru serviciile regulate de transport rutier de persoane în trafic raional se aprobă de consiliile raionale, conform metodologiei aprobate de Guvern.
Tarifele pentru serviciile regulate de transport rutier de persoane în trafic local/municipal se aprobă de consiliile locale/municipale, conform metodologiei aprobate de acestea.