↗ legis.md

Articolul 439⁵. Expulzarea

(1)

Expulzarea este o măsură de siguranță care constă în îndepărtarea silită de pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor străini și a apatrizilor care au săvârșit o contravenție prevăzută de prezentul cod. Expulzarea are drept scop înlăturarea unei stări de pericol și/sau prevenirea săvârșirii unor fapte socialmente periculoase de către aceste persoane.

(2)

Expulzarea se aplică de către instanța de judecată și doar în prezența cumulativă a următoarelor condiții:

  1. a) contravenientul este cetățean străin sau apatrid, cu excepția cetățeanului unui stat membru al Uniunii Europene, a cetățeanului unui stat semnatar al Acordului Schengen, a persoanei care a fost recunoscută ca refugiat sau căreia i s-a acordat protecție umanitară;
  2. b) cetățeanul străin sau apatridul este sancționat pentru o faptă care constituie contravenție;
  3. c) rămânerea contravenientului pe teritoriul Republicii Moldova este sursa unei stări de pericol pentru ordinea publică sau pentru securitatea națională, înlăturarea acestei stări fiind posibilă doar prin îndepărtarea contravenientului de pe teritoriul Republicii Moldova;
  4. d) contravenientul nu poate fi expulzat în statul în privința căruia există dovezi că în statul respectiv acesta va fi persecutat din motive de apartenență rasială, națională, religioasă, din cauza convingerilor politice sau va fi supus tratamentului inuman și degradant, torturii ori pedepsei capitale.
(3) abrogat

- abrogat.

(4)

În cazul în care expulzarea însoțește sancțiunea arestului contravențional, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea sancțiunii.

(5)

La aplicarea expulzării persoanelor indicate la alin. (1) se va ține cont de dreptul la respectarea vieții private a acestora.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp