Articolul 299. Supravegherea militarului
După primirea hotărârii privind trimiterea sub supraveghere a militarului, conform art. 183 din Codul de procedură penală, comandantul unității militare aduce la cunoștința prevenitului obligațiile impuse de măsura preventivă aplicată și consecințele nerespectării ei. Comandantul unității militare, la cererea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată, asigură prezența prevenitului la efectuarea acțiunilor procesuale.