↗ legis.md

Articolul 96. Circumstanțele care urmează să fie dovedite în procesul penal

(1)

În cadrul urmăririi penale și judecării cauzei penale trebuie să se dovedească:

  1. 1) faptele referitoare la existența elementelor infracțiunii, precum și cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;
  2. 2) circumstanțele prevăzute de lege care atenuează sau agravează răspunderea penală a făptuitorului;
  3. 3) datele personale care caracterizează inculpatul și victima;
  4. 4) caracterul și mărimea daunei cauzate prin infracțiune;
  5. 5) existența bunurilor destinate sau utilizate pentru săvârșirea infracțiunii sau dobândite prin infracțiune, indiferent de faptul cui ele au fost transmise;
  6. 6) toate circumstanțele relevante la stabilirea pedepsei.
(2)

Concomitent cu circumstanțele care urmează să fie dovedite în procesul penal, trebuie să fie descoperite cauzele și condițiile care au contribuit la săvârșirea infracțiunii.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp