↗ legis.md

Articolul 217². Circulația ilegală a precursorilor în scopul producerii, fabricării sau prelucrării drogurilor, a substanțelor stupefiante sau psihotrope

(1)

Procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, livrarea, distribuirea sau înstrăinarea precursorilor în scopul producerii, fabricării sau prelucrării ilegale a drogurilor, a substanțelor stupefiante sau psihotrope, se pedepsește cu amendă în mărime de la 1 500 la 2 000 de unități convenționale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 4 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 12 000 la 15 000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 4 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.

(2)

Producerea, fabricarea, prepararea, prelucrarea sau experimentarea precursorilor în scopul producerii, fabricării sau prelucrării ilegale a drogurilor, a substanțelor stupefiante sau psihotrope se pedepsește cu amendă în mărime de la 1 800 la 2 500 de unități convenționale sau cu închisoare de la 4 la 6 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 4 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 8 000 la 11 000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 4 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.

(3)

Acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2) săvârșite:

  1. a) de două sau mai multe persoane;
  2. b) cu folosirea situației de serviciu se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 8 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 4 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 20 000 la 25 000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 4 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4)

Acțiunile prevăzute la alin. (1), (2) sau (3) săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală ori în favoarea acestora se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 12 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 4 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 25 000 la 30 000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 4 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice. Notă [Art.217² în redacția LP173 din 30.07.26, MO390-393/25.08.26 art.418; în vigoare 28.08.26]

Evidența protecției datelor cu caracter personal — Ținem evidența și documentația obligatorie privind protecția datelor conform Legii nr. 195/2024: registre, politici, contracte etc. Asistență continuă. WhatsApp +373 78 200 200