Articolul 583. Revendicarea bunului după dobândirea în temeiul actului juridic lovit de nulitate absolută sau relativă ori ineficient
În cazul în care bunul a fost dobândit în temeiul unui act juridic lovit de nulitate absolută sau relativă ori al unui act juridic ineficient în partea îndreptățirii dobânditorului, proprietarul poate exercita acțiunea în revendicare sub rezerva dispozițiilor art.581 și 582.
Dacă, conform legii, proprietarului care a revendicat îi revine o obligație de a restitui prețul sau chiria primită ori o altă obligație corelativă față de dobânditor, iar această obligație corelativă trebuie executată simultan, dobânditorul, în temeiul art. 914, poate suspenda executarea obligației de restituire a bunului până când proprietarul se oferă să execute sau execută obligația corelativă ce îi revine.