↗ legis.md

Articolul 166

(1)

Normele prezentului cod se aplică relațiilor familiale care au luat naștere după intrarea lui în vigoare.

(2)

În cazul relațiilor familiale care au luat naștere pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod, normele acestuia se vor aplica drepturilor și obligațiilor care vor lua naștere după intrarea lui în vigoare.

(3)

Reglementările referitoare la recunoașterea ca valabilă a căsătoriei a cărei înregistrare de stat a fost efectuată la organele de stare civilă (art.2) nu se aplică căsătoriilor înregistrate de cetățenii Republicii Moldova cu respectarea ritualurilor religioase pe teritoriile ocupate care intrau în componența fostei U.R.S.S. în perioada celui de al doilea război mondial, pînă la constituirea sau reconstituirea organelor de stare civilă pe teritoriul Republicii Moldova.

(4)

Reglementările privind proprietatea în devălmășie a soților și privind proprietatea personală a fiecăruia dintre soți, prevăzute la art.2023, se vor aplica proprietății obținute de către soți (unul dintre soți) după intrarea în vigoare a prezentului cod.

(5)

Condițiile și modul încheierii contractelor matrimoniale și a contractelor cu privire la plata pensiei de întreținere, reglementate la cap.6 și 15, se aplică contractelor respective încheiate după intrarea în vigoare a prezentului cod. Contractele matrimoniale și contractele cu privire la plata pensiei de întreținere încheiate pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor aplica în măsura în care nu contravin acestuia.

(6)

Căsătoria desfăcută pe cale judecătorească pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod se consideră desfăcută de la data înregistrării divorțului la organul stare civilă.

(7)

Stabilirea paternității (maternității), contestarea paternității (maternității) sau orice altă acțiune privitoare la starea civilă cade sub incidența Codului familiei și produce efectele prevăzute de acesta și în cazul copiilor născuți înainte de intrarea lui în vigoare, chiar dacă cererea se află în fază de judecată.

(8)

Cererile cu privire la orice măsuri de ocrotire, acceptate în baza legilor abrogate și aflate în fază de judecată la intrarea în vigoare a prezentului cod, vor fi soluționate de instanțele judecătorești potrivit dispozițiilor acestui cod.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp