↗ legis.md

Articolul 39. Momentul încetării căsătoriei

(1)

În cazul desfacerii căsătoriei la Agenția Servicii Publice, misiunea diplomatică și/sau oficiul consular ale Republicii Moldova sau, la notar, aceasta încetează din ziua înregistrării divorțului, iar în cazul desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească - din ziua când hotărârea instanței judecătorești a rămas definitivă. Modificat [Art.39 al.(1) modificat prin LP222 din 10.07.25, MO463-466/04.09.25 art.625; în vigoare 01.11.25]

(2)

Dacă problema divorțului a fost soluționată pe cale judecătorească, acesta urmează a fi înregistrat în modul prevăzut pentru înregistrarea de stat a actelor de stare civilă. Modificat [Art.39 al.(2) modificat prin LP222 din 10.07.25, MO463-466/04.09.25 art.625; în vigoare 01.11.25]

(3)

În cazul în care hotărârea judecătorească prin care s-a pronunțat desfacerea căsătoriei a rămas definitivă, instanța judecătorească transmite hotărârea Agenției Servicii Publice prin mijloace electronice sau, în decurs de 3 zile lucrătoare, expediază o copie autentificată a acestei hotărâri subdiviziunii teritoriale a Agenției Servicii Publice din raza teritorială a instanței judecătorești. Notă [Art.39 al.(3) în redacția LP222 din 10.07.25, MO463-466/04.09.25 art.625; în vigoare 01.11.25]

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp