↗ legis.md

Articolul 297. Atribuțiile autorității administrației publice locale

(1)

Autoritatea deliberativă a administrației publice locale poate aplica toate sau numai o parte din taxele locale, în funcție de posibilitățile și necesitățile unității administrativ-teritoriale.

(2)

Autoritatea deliberativă a administrației publice locale nu are dreptul să aplice alte taxe locale decât cele prevăzute de prezentul titlu.

(3)

Pe parcursul anului fiscal (calendaristic), stabilirea de taxe locale conform prezentului cod sau anularea ori modificarea taxelor locale se permite numai concomitent cu modificarea bugetelor locale.

(4)

Autoritatea executivă a administrației publice locale monitorizează deciziile consiliului local privind aplicarea taxelor locale pe teritoriul administrat, le prezintă Serviciului Fiscal de Stat în termen de 10 zile din data adoptării acestora și le aduce la cunoștință contribuabililor.

(5)

Autoritatea deliberativă a administrației publice locale nu este în drept să stabilească cotele taxelor locale:

  1. a) nominal, pentru fiecare contribuabil în parte;
  2. b) diferențiat, în funcție de forma organizatorico-juridică de desfășurare a activității;
  3. c) diferențiat, în funcție de genuri de activitate desfășurate;
  4. d) diferențiat, în funcție de amplasament;
  5. e) diferențiat, pe tipuri de obiecte ale impunerii.
(6)

Prin derogare de la prevederile alin.(5), cotele impunerii se vor stabili:

  1. a) în cazul taxei pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii – în funcție de genul de activitate desfășurat, tipul de obiecte ale impunerii, locul amplasării, suprafața ocupată de unitățile de comerț și/sau de prestare a serviciilor, categoria mărfurilor comercializate și a serviciilor prestate, regimul de activitate;
  2. b) în cazul taxei de piață – în funcție de tipul pieței, locul amplasării și regimul de activitate;
  3. c) în cazul taxei pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, orașelor și satelor (comunelor) – în funcție de numărul de locuri în unitățile de transport, itinerarul parcurs, periodicitatea circulației pe itinerar, fluxul de călători pe itinerar;
  4. d) în cazul taxei pentru dispozitivele publicitare – în funcție de suprafața feței (fețelor) dispozitivului publicitar și locul amplasării.
(7)

Pentru taxele locale specificate la art.289 alin.(2) lit.n¹) și p), mecanismul de administrare a acestora se stabilește de către autoritatea administrației publice locale. Pentru taxa locală specificată la art.289 alin.(2) lit.p), autoritatea administrației publice locale este în drept să stabilească anual în calitate de subiect al impunerii o singură categorie de persoane dintre cele menționate la art.290 lit.p).

(8)

La stabilirea cotelor taxelor locale prevăzute la art.289 alin.(2), autoritățile administrației publice locale sunt obligate să se conducă de următoarele criterii și principii:

  1. a) previzibilitatea activității de întreprinzător – întreprinzătorii, pentru planificarea cheltuielilor, vor cunoaște din timp și vor fi consultați referitor la mărimea taxelor locale;
  2. b) principiul transparenței decizionale – autoritățile administrației publice locale, în mod prioritar, vor informa și vor asigura accesul liber la proiectele ce vizează mărimea preconizată a taxelor locale;
  3. c) principiul echitabilității (proporționalității) în raporturile dintre unitatea administrativ-teritorială și întreprinzător – autoritățile administrației publice locale, la stabilirea mărimii taxelor locale, se vor încredința că este asigurată proporționalitatea (echitabilitatea) între interesele colectivității locale și ale întreprinzătorilor, inclusiv nu vor întreprinde acțiuni în exces sub pretextul atingerii scopurilor societății/colectivității locale.
(9)

În caz de divergențe la stabilirea cotelor taxelor locale, autoritățile administrației publice locale vor efectua o analiză a impactului de reglementare conform prevederilor art. 13 din Legea nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător și prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 574/2024 cu privire la aprobarea Metodologiei de analiză a impactului de reglementare, adaptate și aplicate corespunzător specificului local.

(10)

Cancelaria de Stat, prin intermediul oficiilor sale teritoriale, va supune controlului de legalitate deciziile autorităților deliberative ale administrației publice locale privind stabilirea cotelor taxelor locale, în scopul asigurării respectării prevederilor alin.(8) și (9).

Consultanță fiscală — Întrebări despre TVA, impozite sau declarații fiscale? Oferim consultanță fiscală și contabilitate. WhatsApp +373 78 200 200