↗ legis.md

Articolul 342. Darea de seamă privind achitarea taxei

(1)

Darea de seamă privind achitarea taxei se prezintă subdiviziunii Serviciului Fiscal de Stat de la sediul/domiciliul contribuabilului de către următorii subiecți ai impunerii:

  1. a) persoane juridice;
  2. b) persoane fizice care practică activitate de întreprinzător.
(11)

Darea de seamă privind achitarea taxei se prezintă utilizând, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică, în condițiile stipulate la art.187 alin.(2¹).

(2)

Darea de seamă privind achitarea taxei se prezintă de către subiecții menționați la alin.(1) din prezentul articol, anual, până la data de 25 ianuarie a anului următor anului fiscal de gestiune. Întreprinzătorul individual, gospodăria țărănească (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați, pe parcursul perioadei fiscale, nu depășește 3 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de T.V.A. prezintă, până la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă fiscală unificată.

(3)

Întreprinderile care efectuează inspecția tehnică periodică a autovehiculelor sunt obligate să țină evidența autovehiculelor care au fost supuse inspecției tehnice periodice și să transmită Agenției Servicii Publice informația necesară pentru completarea Registrului de stat al vehiculelor (conturul „G” – „Evidența executării legislației fiscale”).

(4)

Agenția Servicii Publice asigură accesul Serviciului Fiscal de Stat la datele Registrului de stat al vehiculelor în modul stabilit de comun acord cu Serviciul Fiscal de Stat.

Consultanță fiscală — Întrebări despre TVA, impozite sau declarații fiscale? Oferim consultanță fiscală și contabilitate. WhatsApp +373 78 200 200