Articolul 88. Reținerea impozitului din salariu

Fiecare angajator care plătește salariatului salariu (inclusiv primele și facilitățile acordate) este obligat să calculeze, ținînd cont de scutirile solicitate de angajat și de deduceri, și să rețină din aceste plăți un impozit, determinat conform modului stabilit de Guvern. Angajatorul nu are obligația să urmărească pierderea dreptului de utilizare a scutirii personale.

În sensul prezentului articol, noțiunea de „angajator” urmează a fi aplicată prin analogie și aferent noțiunilor „beneficiar de lucrări” și „unitate în învățământ dual”.

Pentru obținerea scutirilor, salariatul, nu mai tîrziu de data stabilită pentru începerea muncii ca angajat, prezintă angajatorului o cerere semnată de el privind acordarea scutirilor la care are dreptul, anexând la ea copiile documentelor ce certifică acest drept. Salariatul care nu-și schimbă locul de muncă nu este obligat să prezinte anual angajatorului cererea privind acordarea scutirilor și documentele corespunzătoare, cu excepția cazurilor în care angajatul obține dreptul la scutiri suplimentare sau pierde dreptul la unele scutiri. La decizia salariatului, cererea poate fi depusă pe suport de hârtie sau în formă electronică.

Dacă pe parcursul anului fiscal se schimbă suma scutirilor la care are drept salariatul, acesta este obligat să prezinte angajatorului, în termen de 10 zile de la data cînd a avut loc schimbarea, o nouă cerere semnată de el cu documentele corespunzătoare.

Prezentarea cu bună știință în cerere și în documentele care confirmă dreptul la scutiri a unor informații false sau care induc în eroare atrage după sine aplicarea amenzii și răspunderea penală prevăzute de legislație.

Veniturile persoanei fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, obținute din prestarea serviciilor și/sau lucrărilor, precum și veniturile membrilor consiliului sau comisiei de cenzori a întreprinderilor sînt considerate drept salariu din care se reține impozitul conform cotei prevăzute la art.15 lit.a).

Raporturile de mandat dintre persoana juridică și administrator se recunosc în scopuri fiscale drept raporturi de muncă și se impozitează similar salariului.

Raporturile dintre antreprenorul independent și contribuabilii care nu se încadrează în condițiile art. 24 alin. (11¹) se califică, în scopuri fiscale, drept raporturi de muncă și se impozitează similar salariului.